O persoană a murit și alte patru au fost rănite, într-un accident produs pe DN 1 A

O persoană a murit și alte patru au fost rănite, într-un accident produs pe DN 1 A
Publicat: 09/11/2013, 19:58
Actualizat: 29/07/2014, 20:39

O persoană a murit și alte patru au fost rănite, sâmbătă, într-un accident produs pe DN 1 A, în apropiere de Ploiești, după ce două mașini s-au ciocnit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit datelor furnizate de Poliția Prahova, accidentul a avut loc pe DN 1 A, în apropiere de cartierul Mitică Apostol din Ploiești, două autoturisme ciocnindu-se.

În urma impactului, o femeie de 46 de ani a murit, soțul și fiica acesteia au fost grav răniți, iar alte două persoane au suferit mai multe traumatisme.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale.

Inițial, femeia de 46 de ani, aflată în stop cardio-respirator, a fost transportată cu o ambulanță la Spitalul de Urgență din Ploiești, însă manevrele de resuscitare ale medicilor au fost fără rezultat, au declarat surse medicale din spital.

Alte trei persoane rănite în accident au fost duse cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență Ploiești, iar cea de-a patra persoană rănită nu a necesitat transportul la o unitate medicală.

Acesta este cel de-al doilea accident produs, sâmbătă, în județul Prahova. Trei persoane au murit și alte două au fost rănite, sâmbătă la prânz, în urma unui accident produs pe DN 1 B, în localitatea prahoveană Bucov, după ce două mașini s-au ciocnit, fiind nevoie de intervenția echipelor de descarcerare pentru scoaterea victimelor din autoturisme.

Daciana Ilie, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Polițiștii au aflat, în sfârșit, ce s-a întâmplat cu Louisa, o femeie care a fost...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Localitatea din Italia unde poţi cumpăra o casă cu un euro. Oferte de nerefuzat la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
De anul acesta, se va putea circula pe autostradă, de la București la Focșani
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data...
Iulia Vântur, cea mai intensă experiență muzicală. Unde va concerta
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Momente de coșmar pentru Cristina Spătar: "A venit cu toată viteza și a intrat în...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman